|  Educatie financiara   |  NU POȚI ZBURA LEGAT DE PĂMÂNT

NU POȚI ZBURA LEGAT DE PĂMÂNT

Sunt expert în făcut datorii. În timpul crizei din 2009 am adunat aproape 200.000 EUR datorii în 18 luni pentru afacerea și familia mea. Bănci, rude, prieteni, cămătari, furnizori… mi-au susținut naivitatea. Nu eram singurul rupt de realitate. Majoritatea analiștilor și politicienilor ziceau: “Criza e în America, nu la noi.”, “E doar în imobiliare, restul o să fie bine.”, “Piața o să-și revină imediat”, “România e tigrul Europei…” Cam ca acum.

 

Fii sincer cu tine și cu cei apropiați

Cel mai dur moment a fost când s-a pus problema să vând casa pentru a returna banii și a trebuit să-i spun adevărul soției. Suferisem de orgoliul bărbatului preocupat: “Lasă dragă, nu-i treaba ta, totul e OK…”. Din fericire am alături o soție care mi-a spus: “Împreună am intrat în asta, împreună o să ieșim!” Și am petrecut următorii 5 ani achitând toate datoriile.  În 2015, la sfârșitul acestui efort ne-am spus: “Never again!”

 

Cine împrumută devine sclav

Am învățat o lecție scumpă: “cine împrumută este sclavul celui de la care a împrumutat”. Dacă nu ai datorii, te impor să rămâi așa. Dacă ai apucat să faci credite sau alte împrumuturi, iată cum poți să scapi de ele cel mai eficient pentru a simți din nou gustul dulce al libertății. Dacă ești căsătorit/ă, acesta e momentul să puneți toate cărțile pe masă. Un cuplu unit poate atinge obiective ce par imposibile. Descarcă și complează formularul de buget  de pe www.adrian.asoltanie.com/formular-buget. Majoritatea oamenilor habar nu au de totalul datoriilor lor, ce dobânzi plătesc, cât e principalul / dobânda…. Nu poți să schimbi ceva ce nu cunoști, deci  adună aceste informații ca să ai o imagine clară.

 

Bulgărele datoriilor

Pentru orice datorii, cu excepția creditului de casă, cea mai eficientă metodă de plată am descoperit-o la Dave Ramsey (www.daveramsey.com)  în cartea Transformare Financiară Totală și anume: BULGĂRELE DATORIILOR:

  1. adună un fond de urgență de minim 1000 – 2000 RON. Lucrează niște ore suplimentare, vinde ceva pe OLX… Asta o să te ajute să rezolvi eventuale urgențe viitoare și vei evita să întrerupi procesul care urmează. Primul “secret” al achitării datoriilor este să nu mai faci altele noi.
  2. scrie o listă cu datoriile tale în ordine crescătoare a valorii, indiferent de dobandă.
  3. au prioritate datoriile către stat care are puterea de a-ți distruge viața rapid și cinic.
  4. achită minimum din fiecare datorie care ți-ar putea crea complicații viitoare (executări, procese…)
  5. achită cea mai mică datorie în cel mai scurt timp. Aceasta e prima ta victorie care îți va da încrederea și motivarea să mergi mai departe.
  6. treci la următoarea cu entuziasm. Și apoi la următoarea. Cu banii eliberați de fiecare datorie achitată vei putea să ataci datorii din ce în ce mai mari.
  7. Ai răbdare și perseverență. Nu te aștepta să iesi în 2 luni din groapa pe care ți-ai săpat-o ani de zile.

 

Creditul imobiliar are soluții

În cazul creditului pentru locuință, singurul cu care sunt de acord în anumite condiții, soluția este să-l ataci pe două fronturi. Această metodă i-a ajutat pe unii dintre cunoscuții mei să-și achite credite pe 25-30 de ani în 7-10 ani. Iată cum:

  1. Cere scadențarul detaliat al ratelor de la bancă.
  2. Vezi cât reprezintă creditul principal și cât reprezintă dobânda totală. Imaginează-ți câte lucruri ai putea să faci cu banii respectivi. În cazul meu, un credit de 40.000 EUR purta o dobânda de 40.000 EUR. Ne-am dat seama că dădeam băncii 20 de vacante de 2000 EUR / an. Tu poți vedea 4 mașini de 10.000 EUR, un apartament sau 400 de pantofi de 100 EUR…
  3. Ratele de la începutul creditului sunt formate de obicei din multă dobândă și puțin principal. De exemplu, o rată de 300 EUR poate fi formată din 230 EUR dobândă și 70 EUR principal.
  4. Secretul plății creditelor mari este să le ataci din 2 direcții. De ex. de fiecare dată când achiți rata de 300 EUR, mai găsește încă 70 EUR ca să ștergi încă o lună de principal. Vor dispărea astfel 2 luni din credit în loc de una. Creditul tău pe 30 de ani va deveni unul pe 15.
  5. Asigură-te că banca încasează suma suplimentară ca plată în avans a PRINCIPALULUI și nu un depozit oarecare. Din motive de formalitați birocratice, e posibil ca banca să-ți solicite multiplu de principal – adună-l și achită-l odată la 3 luni. Menționează clar: plată în avans a PRINCIPALULUI CU REDUCEREA PERIOADEI CREDITULUI!
  6. Cere scadențarul după fiecare plată pentru a te asigura că au dispărut lunile achitate în avans.

 

If you don’t have the cash for it, you can’t afford it

Americanii au o vorba: “If you don’t have the cash for it, you can’t afford it or you don’t need it”. Datoriile sunt un simtom al unui comportament financiar dezordonat și impulsiv. Completează bugetul. Folosește cash mai des. Taie cardurile de credit. Nu investi niciodată bani împrumutați. Preia controlul banilor tăi ca să poți avea controlul vieții tale. Nu poți atinge cu adevarat prosperitatea și libertatea prin datorii.

Educatia financiară e despre viață, nu despre bani.

Dacă dorești să îți îmbunătățești modul de abordare a finanțelor, accesează secțiunea ”CURSURI”, iar dacă ești interesat de produsele pe care le-am creat pentru o mai bună gestionare a bugetului personal, te invit să consulți secțiunea ”SHOP”.

a

Everlead Theme.

457 BigBlue Street, NY 10013
(315) 5512-2579
everlead@mikado.com

    User registration

    Reset Password